Sa fie oare fotografiile un pretext pentru vorbe sau textul o justificare pentru poze?
Oricum ar fi sa fie, iata-le , si vorbele si pozele caci venind vara, trecand si Sf. Gheorge pe vechi (pe 5 mai) stiind ca balta a inflorit, ca stuful freamata de boboci de lebada, ca la scrumbie se pesuieste nonstop de la varsare pana la kilometrul 17 in dreptul gradinii lui Misa Cernamorit, frizerul, cel mai abil vanator de mistret cu pica si caini legati de mici langa cotetul porcului pentru a se invata cu mirosul, ca la Rosu e plin de raci, ca la mare se monteaza talienele cu gandul la calcan si stavrid, ca nea Vania il pregateste pe magarusul Puiu, care ar trebui sa aiba cam 20 de ani, sa traga cotiga care transporta de la pasager bagajele “scursantilor”, asa ma apuca un dor de duca… si pana in septembrie mai e mult.
Acum aproape 20 de ani am devenit dobrogean prin adoptie si repartitie guvernamentala, pe un pasager ce inainta ca melcul printr-o balta ca de smoala luminata de focurile stufului incendiat spre regenerare si cu licarirea unui far ce lumina intermitent litera G in alfabetul morse si care se apropia agonizant de incet ( pe atunci vaporul facea de la Tulcea la Sfantu cam 6-7 ore.)
Un tarm preistoric pe care marea aruncase scoici intrun strat de jumatate de metru, un cer brazdat de rate polare, o padure strabatuta de canale in care misunau vidrele, storceagul de morun si scordoleaua aveau sa fie rasplata de a doua zi si inocularea unei boli se nu va trece niciodata, dragostea de Dobrogea, dragoste cu nabadai ce va genera nesfarsite intamplari si sper multe intrari in acest blog.
Na zdarovie
Oricum ar fi sa fie, iata-le , si vorbele si pozele caci venind vara, trecand si Sf. Gheorge pe vechi (pe 5 mai) stiind ca balta a inflorit, ca stuful freamata de boboci de lebada, ca la scrumbie se pesuieste nonstop de la varsare pana la kilometrul 17 in dreptul gradinii lui Misa Cernamorit, frizerul, cel mai abil vanator de mistret cu pica si caini legati de mici langa cotetul porcului pentru a se invata cu mirosul, ca la Rosu e plin de raci, ca la mare se monteaza talienele cu gandul la calcan si stavrid, ca nea Vania il pregateste pe magarusul Puiu, care ar trebui sa aiba cam 20 de ani, sa traga cotiga care transporta de la pasager bagajele “scursantilor”, asa ma apuca un dor de duca… si pana in septembrie mai e mult.
Acum aproape 20 de ani am devenit dobrogean prin adoptie si repartitie guvernamentala, pe un pasager ce inainta ca melcul printr-o balta ca de smoala luminata de focurile stufului incendiat spre regenerare si cu licarirea unui far ce lumina intermitent litera G in alfabetul morse si care se apropia agonizant de incet ( pe atunci vaporul facea de la Tulcea la Sfantu cam 6-7 ore.)
Un tarm preistoric pe care marea aruncase scoici intrun strat de jumatate de metru, un cer brazdat de rate polare, o padure strabatuta de canale in care misunau vidrele, storceagul de morun si scordoleaua aveau sa fie rasplata de a doua zi si inocularea unei boli se nu va trece niciodata, dragostea de Dobrogea, dragoste cu nabadai ce va genera nesfarsite intamplari si sper multe intrari in acest blog.
Na zdarovie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu